Abuzul asupra copilului

Posted on 19-11-2017 , by: Iuliana , in , 0 Comments

Abuzul (fizic, emotional, psihic sau sexual) asupra copiilor cauzeaza de cele mai multe ori modificari permanente la nivel fizic, psihic si functional, care pot fi dramatice. Cu atat mai mult, daca s-a produs pe o perioada mai lunga de timp si sunt implicate mai multe forme de abuz (nu este niciodata doar unul singur). Chiar daca incidentul nu a fost dezvaluit verbal. CEEA CE NU SE EXPRIMA PRIN CUVINTE SE EXPRIMA PRIN CORP.
Poate gura tace, dar tot corpul si atitudinea comportamentala prin glas.
In urma experientelor traite se nasc simptomele de PTSD (Tulburarea de Stres Posttraumatic), care influenteaza de obicei toate ariile de functionare ale copilului. Retelele sociale, capacitatea de a gestiona sentimentele, memoria, vorbirea, responsabilitatile scolare, atentia, capacitatea de a invata si o multime de aptitudini necesare dezvoltarii sunt deteriorate.

De altfel, imaginea de sine se schimba in una de tip negativ, insotita de un sentiment intens de rusine, de vreme ce victima preia asupra ei responsabilitatea pentru abuzul de care a suferit.

Atunci cand un copil prezinta simptomele unei posibile traume, sau cand exista dovezi in acest sens, dar copilul nu vrea sau nu poate sa dezvaluie incidentul, este indicat ca urmatoarele aspecte sa fie luate in considerare:
1. Abuzul poate modifica pentru totdeauna functiile creierului si ale corpului la copii.
2. Daca se descopera un abuz asupra unui copil, atunci este absolut necesar ca abuzul sa fie dezvalui/recunoscut iar copilul sa fie indepartat din mediul traumatizant.
3. Dezvaluirea/recunoasterea tramei este in sine un proces complex si dificil ce are nevoie de o mare atentie, pentru a nu produce si mai mult rau copilului.

Motivul pentru care un copil, sau altcineva nu poate vorbi despre un eveniment traumatizant, poate fi acela ca nu este lasat de creier sa isi gaseasca cuvintele necesare.
Trauma poate provoca “tacerea fara cuvinte”. Memoria expusa unei experiente traumatizante poate ingheta in emisfera dreapta. Iar ca rezultat, putem avea flashback-uri si spaime nocturne. Atunci cand emisfera dreapta a creierului este intens activata in timpul viziunilor retrospective (in emisfera dreapta sunt procesate metaforele, imaginile, simvolurile si sentimentele) emisfera stanga pare dezactivata.
Hormonii produsi in timpul experientei traumatizante provoaca leziuni creierului si modului in care sunt stocate amintirile.
In mod normal, o persoana are adesea amintiri incepand cu varsta de 3,5 ani, insa daca in copilarie a avut loc un abuz, actualul adult detine amintiri doar de la varste mai inaintate (minim 6 ani) si acestea fiind de multe ori necalare. Acest lucru se datoreaza leziunilor provocate memoriei de hormonii de stres si de alte reactii ale creierului la trauma.
Inregistrarea evenimentului traumatic, are loc in emisfera dreapta a creierului, care genereaza imagini, sentimente, senzatii tactile, gust, sunete, metafore, simboluri si mirosuri. Iar pentru a comunica evenimentul, este nevoie de emisfera stanga a creierului care functioneaza cu operatii concrete. Insa acesta parte nu poate intelege ceea ce este stocat sub forma de imagine si emotie in partea dreapta a creierului. De aceea apare un blocaj in comunicarea abuzului si este nevoie sa plecam de la emisfera in care au fost inregistrate. Asta presupune sa ne adresam/comunicam prin metafore si  povesti terapeutice, terapie prin joaca, imagerie dirijata, vizualizare creativa, meditatie ghidata, hipnoza, NLP pentru a putea accesa in acest mod, ambele emisfere simultan iar evenimentul sa poata fi pus in cuvinte de catre cel care l-a trait.
Uneori faptul ca sunt martori la un eveniment traumatic, poate genera aceleasi simtome asociate abuzului in sine, fiind necesar sa poata face diferenta intre ele.
Este important ca expetienta traumatica sa fie povestita de catre copil, pentru ca:
- ei singuri, nu pot sa sa opreasca agresorul si au nevoie de ajutorul unui adult.
- abuzul cauzeaza schimbari a functiilor neurologice pe termen lung sau definitive.

Copiilor le este teama ca sunt invinovatiti, pedepsiti, pusi intr-o situatie jenanta sau ridicola.
Din acest motiv ei nu pot marturisii enenimentul traumatic. Insa lista se poate continua si cu faptul ca:
- nu isi gasesc cuvintele pentru a putea descrie evenimentul
- nu inteleg ce li s-a intamplat
-le este frica, sunt amenintati ca ceva rau i se va intampla, lor sau unui membru al familiei lor, daca povestesc evenimentul
- abuzatorul face parte din familie sau cei  apropiati
- autoinvinovatirea pentru abuzul suportat, in special daca acesta a avut loc in etapa prescolara sau a scolarului mic, fiind intr-o perioada narcisica, a dezvoltarii psihologice. Adaugand astfel si sentimentele de vinovatie, considerand ca abuzul are loc din vina lor si ca merita ceea ce se intampla.
- apare disocierea din timpul abuzului, ca un mecanism de aparare in fata evenimentului traumatic, reusind astfel sa il blocheze in memorie pentru un timp, pentru a scapa de durere si teama. Blocaj ce poate aparea chiar si atunci cand este confruntat cu agresorul, parand calm si fara teama, in special daca acesta este unul dintre parinti - copiii au o pornire naturala de a-si iubi parintii.

Este nevoie de timp pentru a parcurge acest proces complex al clarificarii daca un copil a fost abuzat si ca el sa poata povestii trauma suferita. Asa cum am vazut, amintirile pot fi blocate datorate amneziei si a disocierii, cauzand “tacerea fara cuvinte”. Au nevoie de relatii sanatoase cu adultii din viata lor, care sa ii inteleaga, sa le contina emotiile si sa ii ghideze, sa le recastige incredere si sa se simta in siguranta. Dar nu doar cei care au trecut prin evenimente traumatice au nevoie de interventie specializata ci si adultii din viata lor au nevoie de sprijin, pentru a-si putea gestiona propriile emotiile resimtite, ca mai apoi sa fie sprijin pentru copiii lor.

share: