Implinirea Sinelui: de la dezvoltarea personala la dezvoltarea transpersonala (I)

Posted on 07-10-2016 , by: Iuliana , in , 0 Comments

” Noi cei care cautam cunoasterea, nu ne cunoastem pe noi insine… nu ne-am cautat niciodata, cum s-ar putea atunci sa ne gasim intr-o zi? “ – F. Nietzsche

Exact asa, cautandu-ne! Ascultandu-ne! ascultandu-ne si observandu-ne ceea ce au de spus gandurile noastre, emotiile noastre, corpul nostru care ne stie si ne pastreaza cel mai bine amintirea durerilor noastre. Asta inseamna sa ajungem sa ne cunoastem, cate putin si timid la inceput, poate insotiti si de teama de necunoscut, ce sta nestingherita la brat cu anxietatea fireasca a unui nou inceput de drum.

 

” Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intregul Univers cu toate energiile si fortele sale ascunse” -inscriptionat pe frontspiciul templului din Delphi.

Este probabil cea mai semnificativa afirmatie ce indeamna la drum, la un drum in spre profunzimi, la un drum in spre Sine, in esenta pana la o cunoastere absoluta.

Oricat de diferiti am fi, functionam dupa aceiasi matrice ca si Universul, calauziti si uniti  de aceeasi energie si inteligenta ce face ca totul sa existe si sa se manifeste.

Iluzia data de schema, in care de cele mai multe ori uitam sau pur si simplu nu stim ca ne aflam. Schema-tipar pe care noi o construim si o intretinem, foarte posibil chiar un tipar adoptat din loialitate, poate chiar de la parintii nostrii sau cine stie de pe la ce ruda indepartata. Cert este, ca aceasta formeaza propria noastra realitate, viziunea noastra asupra vietii, ajungand astfel chiar viata noastra de zi cu zi, pe care alegem sa o traim mai mult sau mai putin constient. Ajungem sa traim in propriul nostrum univers, care se va schimba o data  cu modul in care ne percepem viata, ajungand pana la a ne schimba intregul sistem de valori si trebuinte, unde intregul interior se restructureaza in propriul sau ritm, cu propria sa putere si inteligenta, pana va ajunge la acel nivel de constiinta cosmica.

Insa, pana acolo, avem de parcurs un lung si anevoios drum, insotit de propriile noastre temeri, suferinte, neajunsuri,  neputinte, boli, judecati, invinuiri etc, pana cand (re)gasim in noi puterea de a le intelege, accepta, ierta , iubi si integra, ca fiind o parte din noi.

Fie ca suntem constienti, sau nu, Sinele nostru adanc, isi urmeaza propriul  drum spre implinire, in a devenii ceea ce este.

Fuziunea si echilibrul dintre inteligenta si emotii formeaza un Eu stabil, pregatit sa-si sustina calatoria catre Sine. In fapt, insa si aceasta fuziune, in procesul ei de metamorfozare, constituie energia motorie in ajutarea Eului de a-l propulsa si de a-l directiona spre gasirea propriului drum, inspre (re)implinirea Sinelui.

In procesul de implinire a Sinelui, este atins un nivel de dezvoltare personala ridicat, insa acesta este un prim nivel, iar etapa ce o precede este cea de dezvoltatre transpersonala, fiind cea ce duce la atingerea unei stari de constiinta cosmica.

Insa…ce inseamna acest proces de dezvoltare personala?

 

Dezvoltarea personală – asimilarea Eului de către Sine

Personalitatea reprezintă o unitate de comportament. Factorul ereditar generează un anumit tip de conduită, acesta având o mare importanţă în procesul de structurare a personalităţii, dar aceasta nu se poate explica independent de mediu. În structura şi dinamica personalităţii sunt incluse nu aspecte de ordin fizic ale corpului în sine, ci semnificaţia lor valorică, ce se cristalizează în cadrul relaţiilor interpersonale si al aprecierilor sociale; nu percepţia sau gândirea în sine, ci conştiinţa valorii lor în realizare eului prin compararea cu alţii.

Personalitatea se caracterizează prin două trăsături fundamentale: prin stabilitate, modalitate de exteriorizare şi de trăire interioară relativ neschimbată în timp, şi prin integrare, adică prin formarea unei unităţi şi totalităţi psihice. Stabilitatea prezintă anumite limite, purtând numele de plasticitate şi reprezentând posibilitatea de reorganizare a personalităţii, pentru ca persoana să poată face faţă unor schimbări capitale ale condiţiilor de viaţă şi să se adapteze la ele. Privită ca formă de organizare cu o anumită funcţionalitate, ca sursă a unei dinamici, personalitatea este în fond asa cum s-a anticipat, o structură.

În ciuda faptului că personalitatea se defineşte prin existenţa unei organizări stabile, prin consistenţă şi nivel ridicat de integrare, ea nu-şi pierde atributul dinamicului. Ea ne oferă permanent un tablou al stărilor şi un tablou al transformărilor, al proceselor care se desfăşoară în forme şi ritmuri diferite. Acestea sunt condiţionate, pe de o parte de interrelaţiile şi variaţiile componentelor interne, iar pe de alta, de variabiliatea relaţiilor omului cu ambianţa şi cu grupul şi societatea.

Jung considera ca in aceasta prima etapa de dezvoltarea personală este necesară conștientizarea personei, umbrei și a animei – reprezentând conștientizarea cătorva elemente inconștiente, ducând inevitabil la lărgirea conștiinței. Însă odată deschis acest traseu format între conștient și inconștient, din cel din urmă, vor incepe să iasă la lumină, diferite elemente cu o încărcătură energetică foarte intensă, ceea ce va creea o stare tensionată mult amplificată persoanei. Pot exista două tipuri de persoane : cei cu o conștiință dezvoltată, care pot conștientiza tot timpul conținuturile inconștientului cu care se confruntă, și cei care sunt dezorientați si tensionați de aceste conținuturi, temandu-se că nu v-or putea susține și păstra un echillibru între bine și rău. Ambii având în comun incertitudinea asupra propriilor limite.

Întălnirea cu inconștientul produce mari schimbari în personalitatea individului, însă dacă acesta nu face față și cedează, personalitatea acestuia se reface la un nivel inferior celui la care a ajuns; proces numit de Jung reconstruire negativă.  In schimb prin acceptare critică a conținuturilor inconștiente și fără o exprimare a lor prin intermediul animei, umbrei sau personei ci în mod direct, putem avea o dezvoltare optimă în atingerea țelului. Jung consideră că țelul individului este atins odata ce Sinele este simțit ca fiind ceva irațional, caruia omul nu i se opune și nu îi este subordonat, ci de care este atașat și în jurul căruia gravitează „precum Pământul în jurul Soarelui”.

Assagioli este preocupat de problematica spiritului uman. Consideră că termenul în sine de „spiritual” nu se reduce doar la experienţele religioase, ci include toate transformările conştiinţei în drumul spre maturizare. Procesul de împlinire a Sinelui, Assagioli îl numeşte psihosinteză, iar cele trei obiective ale acestui proces sunt pacea, armonia şi forţa. Procesul psihosintezei se desfăşoară în patru etape. Acestea presupun:

– cunoaşterea deplină a personalităţii proprii;

– controlul diferitelor dimensiuni ale personalităţii, care duce la dezintegrarea imaginilor şi complexelor negative şi la eliberarea de identificări eronate cu obiecte;

– descoperirea şi crearea unui centru de unificare a personalităţii, demers prin care Eul îşi pierde interesele egoiste, acesta fiind un prim pas spre transcederea Eului;

– ultima etapă se identifică cu psihosinteza, prin construirea unei noi personalităţi în jurul Sinelui. Psihosinteza poate fi personală şi spirituală, pentru că leagă Eul de Eul spiritual. Obiectivele ce stau la baza psihosintezei prezintă psihosinteza ca teorie şi practică ce vizează maturizarea personalităţii umane printr-o integrare armonioasă a tuturor aspectelor conştiinţei.

Kurt Goldstein (1981) adaugă ca însoțitor pe drumul în spre împlinire a Sinelui și anxietatea, a cărui intensitate este suportată diferit de la o persoana la alta. K Horney apreciază anxietatea ca fiind centrul dinamic al nevrozei; soluția nevrotică de autocunoaștere este să  iei imaginea idealizată de sine ca identitate. Nevroticul  transferă energia de la auto-realizare la actualizare compulsivă a imaginii idealizate. Astfel individul se înstrăinează de lumea reală îndreptăndu-se spre o alienare din ce în ce mai puternică, până apare un „șoc existențial” intern. (I Mânzat, 2000, p 245)

E.Fromm consideră ca această anxietate este data și de la prea multă libertate generată de împlinire a Sinelui – ce duce la o sporire a libertății interioare-, apărând un conflict între securitate si libertate. De aceea pentru cei mai mulți care au pornit pe drumul dezvoltării personale, nerezolvarea acestui conflict poate duce la clacarea acestora, clacare ce poate fi evitată prin asumarea necunoscutului și a responsabilității propriei ființe.

share: