Ce ne face fericiti pe noi ca oameni? Ce ma face pe mine fericit? Cum devin fericit? Cand suntem cei mai fericiti? Cand obtinem fericirea deplina?
Cine este cel mai fericit?
Copilul! Copilul, la pieptul mamei sale. De altfel, el traieste clipa de fata, lasand in urma totul clipa de clipa. Traieste prezentul cu inima deschisa, iar prezentul este viata deplina.
Asa este si acum, ca adulti, cei mai fericiti suntem in relatia cu mama noastra si apoi cu tatal. Daca ceva in decursul vietii a intervenit in relatia cu mama si ne-a indepartat de ea, atunci avem un sentiment de gol inauntrul nostru. Din noi lipseste ceva.
Legatura cu mama aduce fericirea, iar ea ne face fericiti.
Atunci cand avem o relatie buna cu mama noastra, avem si o relatie de cuplu fericita. Daca ambii parteneri au o relatie buna cu propria mama, atunci amandoi vor fi fericiti.
Pentru a avea o relatie buna cu mama/tatal este necesar sa stam pe locul nostru de copil, in care primim viata si iubirea de la parinti. Parintii ofera, iar copii pimesc!
Prin pastrarea legaturii cu radacinile noastre ne aflam pe principalul drum spre fericire, din care putem evolua si sa fim fericiti. Iar asta presupune a trai clipa prezenta si a lasa in urma regretul si teama. Acestea se afla in trecut, nu in prezent.
Uneori avem asteptari supranaturale de la parintii nostri, uitand ca si ei sunt oameni si au dreptul sa greseasca si sa nu poata. NU, nu sunt Dumnezei ( chiar daca contin potentialul samantei Divine)! A-i primi in inima noastra pe mama si pe tata, asa cum sunt, fara acele lucruri pe care le avem de reprosat, ne face sa ne simtim plini, completi, fericiti.
Cum devin fericit?
Cand ma daruiesc tuturor oamenilor, cand nu exclud pe nimeni din inima mea, cand le dau tuturor un loc, cand imi ocup locul de drept. Atunci cand ne dedicam altor persoane in egala masura, atunci cand iubim in acel mod spiritual fara implicare emotionala si le oferim atentia noastra, atunci ne alaturam acelui impuls creator ce se afla inspatele oricarei fel de creatie, in tot.
Atunci cand excludem pe cineva, atunci cand judecam, cand ne consideram mai buni decat altii, este ca si cum am spune ca “ Acesta trebuie sa traiasca si celalalt nu”. Iar asta ne face nefericiti. Toti au dreptul sa apartina! Este in sine o lege a iubirii. Cand este incalcata, ne aduce nefericirea. Atunci cand actionam de pe locul unei constiinte individuale, ne putem simti mai buni decat altii, ins atunci cand actiunea vine dintr-o constiinta colectiva, arhaica, toti apartin, pentru ca aceasta nu admite nici o excludere.
Aceasta constiinta arhaica este in noi, iar noi ii apartinem. Daca excludem pe cineva din sistem, aceasta constiinta va cauta sa il readuca pe cel exclus, iar astfel sa ne identificam in mod inconstient cu cel exclus, iar aici apare incurcatura.
O a doua lege dupa care functioneaza aceasta constiinta este – toti cei care intra ultimii in grup sunt ultimii din orice perspectiva– ultimul nu va prelua nimic din ce revine unui membru anterior. Si cum orice lege care este incalcata este sanctionata, si aceasta are ca sanctiune NEFERICIREA. Atunci cand un copil crede ca poate sa duca sau sa preia din greutatile parintilor, cand copilul se simte mai mare decat parintii sai, atunci el incalca aceasta lege.
Cum obtinem Fericirea?
Atunci cand actionam din locul constiintei colective, iar regulile ei sunt respectate, atunci putem simti acea fericire care ne umple, care izvoraste din noi si care nu se termina, cand suntem in legatura, cand simtim si vibram impreuna cu cineva, cand suntem in armonie.