Lasi treburi neterminate? Relatii lasate la intamplare, neclare, neincheiate? Acte nefinalizate? Lasi pe maine sau poate pentru candva… Sau poate esti la polul opus si simti nevoia disperata de a incheia tot ceea ce incepi ori poate chiar ce este inceput de altcineva. Cauti (poate chiar putin obsesiv) sa lasi totul in ordine, ca totul sa fie cat mai clar, sa fie cunoscut, sa fie vizibil. Te-ai intrebat cu ce au legatura?
De unde toate acestea?
Este o nevoie umana, chiar si corpul are nevoie de a termina ceea ce a inceput. De exemplu, atunci cand inspiri, oricat de mult ti-ai tine rasuflarea, la un moment dat, poate chiar sleit de puteri, vei expira. Asa este si cu tot ceea ce incepem, are nevoie de o finalitate.
Aceste sarcini neterminate, se cer rezolvate, fie ca au fost incepute chiar de tine sau de un alt membru al familiei tale. “De un alt membru al familiei mele?!?“, poate te intrebi…Insa, DA! Chiar asa! De un alt membru al familiei tale. Asa cum se transmite averea familiei dintr-o generatie in alta, asa se transmit si aceste sarcini neterminate, aceste secrete si toate cele ce au fost lasate in umbra. Imagineaza-ti acel arbore genealogic in care se trec cronologic toti predecesorii tai. Cat de mult te poti duce in spate, pe firul timpului familial din care te-ai nascut? Cat se intinde si cat de maret este copacul tau? Oricat ai vedea sau stii din el, acesta, ca orice alt copac, are o parte de umbra, mai putin vizibila, mai putin cunoscuta, mai putin dorita, mai rece, mai cu tot feluri de siluete ce bantuie ratacite (ca fantomele) prin el, pana isi gasesc locul, linistea, rezolvarea. Te invit sa cauti chiar tu, sa vezi ce se afla la Umbra marelui arbore familial din care provii.
Insa, ce si cum ajunge in partea aceea de umbra, necunoscuta si ce ajunge in parte vazuta, cunoscuta?
In acea parte cunoscuta, vazuta, sunt transmise informatiile ce sunt acceptate de membrii familiei, informatii cunoscute despre care se vorbeste liber intre generatii si poarta numele de intergenerational. Aceasta parte intergenerationala, este ca partea de varf a unui aisberg, partea de sus, cea vazuta si cunoscuta, fiind mai mica decat cea de sub apa, necunoscuta, nevazuta si prea putin cunoscuta si accesibila, ce poarta denumirea de transgenerational.
Partea transgenerationala este partea ascunsa din aisberg, pe care chiar daca nu o vedem, nu inseamna ca ea nu exista. Insa, avem nevoie de o pregatire si un echipament special pentru a o cunoaste, dar mai ales de motivatie si perseverenta. Deci, informatia transmisa transgenerational, este chiar acea parte din mostenire ce ne-a fost transmisa, dar pe care noi inca nu o cunostem, pentru ca a fost pastrata in secret, ascunsa, nespusa, nestiuta, neformulata sau poate chiar negandita. ( Cine stie pe ce bogatie stam fara sa stim? 🙂 )
Ce anume este pastrat in secret?
Ce anume este tinut ascuns? Ce anume este trecut in partea umbroasa a marelui arbore familial? Uneori poate fi si un eveniment fericit, insa de cele mai multe ori este tinut in secret ceea ce este considerat ca fiind rusinos pentru familia respectiva (ex.: o deportare, o delincventa, o crima, un copil din flori, un viol, un incest, un faliment, un exament picat, o moarte, o relatie cu un rival al familiei sau nedemn, o casatorie neacceptata etc.) orice se considera ca fiind nedemn de a fi cunoscut. Iar toate acestea ce nu-si gasesc locul la lumina falnicului arbore familial, raman agatate in umbra rece a maretiei sale.
Ceva din tine, din viata ta, ramane agatat. Tu ramai prins, blocat in ceea ce au hotarat altii in locul tau, cu mult inaintea existentei tale. Poate resimti acum o revolta sau poate negi aceasta posibilitate, poate simti neputinta sau poate resemnare ori poate nu simti nimic.
In orice caz te-ai afla, iti propun sa reflectezi asupra evenimentelor din viata ta si a familiei din care provii, chiar si a familiei pe care poate deja ai format-o pana acum. Priveste insa cu un al treilea ochi si vezi ce-ti arata ele, asculta-le cu o a treia ureche si auzi ce-ti spun ele, ce-ti tot repeta ele necontenit, poate prin diverse afectiuni fizice, ca boala, poate prin dificultati relationare, emotionale, financiare sau profesionale, in care poate te intrebi ce ai fi putut face altfel, ce ai fi putut schimba, cum ar fi fost daca…
Pentru ca toate aceste evenimente, aceste treburi neterminate, aceste dolii nefacute, aceste relatii neincheiate, revin ca un boomerang in viata ta, pastrand in tine, in corpul tau, o stare de incordare, facandu-te indisponibil pentru orice altceva. Este ca si cum o anumita parte din tine ar trai intr-un trecut continuu si nu te lasa sa traiesti si sa te bucuri pe deplin de ceea ce ai (poate nici nu stii ce ai), pana cand inchei acea situatie.
Cum poti sa inchei?
Pentru a o incheia este nevoie sa o privesti, sa o cunosti, sa revii asupra ei cu toata atentia ta, sa o faci cunoscuta, sa aduci la lumina ceea ce te tinea prins. Adica, este nevoie sa intri in contact cu acel eveniment sau cu acea persoana iubita, temuta sau detestata, fie ca aceasta a murit acum cateva sute de ani sau inca traeste, contactul este in primul rand cu imaginea ei din tine. Astfel incat sa le asezi in ordine in memoria acestui arbore din care provii, arbore pe care il avem cu totii in noi si pe care il purtam, mai mult sau mai putin constienti de maretia, puterea si bogatia lui si implicit a noastra! Insa sa nu uitam si de umbra acestuia.

Anne Ancelin Schutzenberg, spune: “ Nu suntem atat de liberi precum ne imaginam, dar ne putem cuceri libertatea si putem iesi din destinul repetitv al isoriei familiei noastre, intelegand legaturile complexe care s-au tesut in acest cadru si facand lumina asupra dramelor secrete si doliilor netinute…”.

Atunci cand reusim sa aducem “in ordine” si sa incheiem toate acele sarcini neincheiate, acestea isi gasesc linistea iar noi reusim sa mergem mai departe, la un alt capitol din existenta noastra si ceva mai liberi.
Dupa ce au fost aduse la lumina, cunoscute, constientizate, o modalitate de incheiere a unor astfel de situatii, de relatii, este practicata in sedintele de psihoterapie, intr-un moment dat, prin repunerea in scena a trairilor familiale. Este ca si cum am juca un rol in acea situatie, insa intr-un mod deplin, cu tot corpul nostru si nu doar prin vorbe. Unde acea emotie, care a fost blocata si ascunsa, este acum retraita si exprimata cu adevarat, iar acele tensiuni create, intre ceea ce se simtea ca fiind real si ceea ce se ascunde, isi gasesc acum eliberarea. Adica atunci cand vorbim, cand plangem, cand strigam, cand lovim (o perna, un burduf – fara a rani pe cineva), prevenim formarea unor afectiuni somatice rezultate din tensiunile psihice. De aceea este vital sa ne exprimam adevaratele emotii, fara retineri, fara rusine, sa dam voie sa iasa la lumina secretele, lucrurile nemarturisite, traumele ascunse, marile dureri si doliile ce nu au fost tinute. Prin a le exprima, a le trai ne dam sansa de a ne lua la revedere de la un mort chiar inainte ca el sa moara, de la relatia cu o persoana draga de care te-ai despartit fara sa mai apuci sa-i impartasesti iubirea, regretul, furia sau ceea ce ai simtit atunci sau poate sa simti imbratisarea unei mame bune, pe care nu ai avut-o.
Prin a le aduce la lumina, a le cunoaste si re-cunoaste, ne dam sansa sa ne debarasam de o tensiune psihica, chiar si fizica, prin incheierea unui pattern, a unui gestalt. Ne dam sansa sa ne traim propria viata si nu a altora.